
Scopul major al bibliotecilor universitare este acela de a susţine îndeplinirea obiectivelor educaţionale şi de învăţământ ale universitaţii pe care o deservesc şi anume de a răspunde prompt noilor nevoi informaţionale. Completarea colecţiilor bibliotecii se face atât prin cumpărare, cât şi prin donaţii, schimb intern şi internaţional sau transfer.
Donaţiile pot fi “fonduri băneşti sau bunuri materiale primite de o instituţie publică, de la o persoană juridică sau fizică cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie” – extras din Legea 500/2000 – Legea finanţelor publice.
Schimbul internaţional de publicaţii este “o înţelegere prin care părţile aparţinând unor naţiuni diferite îşi dau sau promit să-şi dea de comun acord publicaţii. Aceasta înţelegere se bazează numai pe consimţământul celor două părţi. În principiu, înţelegerea nu este supusă nici unui angajament special şi poate fi susţinută de o corespondenţă fără caracter oficial, important fiind numai consimţământul celor două părţi angajate. Schimbul internaţional de publicaţii este o manifestare a unităţii internaţionale a ştiinţei şi ar fi o eroare să i se atribuie numai o simplă semnificaţie economică. El este o tranzacţie bilaterală care nu implică realizarea unui beneficiu şi se situează la mijlocul drumului între vânzare şi donaţie” – extras din Handbook of the International Exchange of Publication, Printed: St. Catherine Press, Bruges, Belgium, 1964, pag. 173.
Schimbul intern de publicaţii are aceeaşi semnificaţie ca şi Schimbul internaţional cu menţiunea că înţelegerea se stabileşte între parteneri din cadrul aceleiaşi ţări.
Politica de achiziţionare a donaţiilor, în orice bibliotecă, include clauza condiţională prin care biblioteca işi rezervă dreptul de a selecta din publicaţiile donate numai pe cele de care are nevoie.
Unele din categoria publicaţiilor menţionate mai sus sunt însoţite de acte referitoare la provenienţa şi preţul acestora, altele nu.
În acest context, în vederea introducerii publicaţiilor în evidenţele bibliotecii este necesară întocmirea actelor de primire şi de stabilire a preţului de către comisia de evaluare a publicaţiilor intrate în bibliotecă cu/fără acte însoţitoare, conform Ordin nr. 2062/9 iunie 2000 publicat in M.O. nr. 387/18.08.2000.
Elementele care se au în vedere la stabilirea preţului sunt :
Evaluarea publicațiilor sosite în Bibliotecă fără preț, prin donație sau schimb, se efectuează de comisia de evaluare, numită prin decizie, care are ca sarcină stabilirea preţului/exemplar, în conformitate cu criteriile de evaluare menționate anterior și prezentate în tabelul de evaluare – Anexa TUIASI.POS.01.- A4.
Comisia întocmeşte Procesul Verbal în care se menţionează publicaţiile evaluate şi valoarea individuală a acestora. Procesul verbal se întocmeşte în două exemplare (un exemplar rămâne la Bibliotecă şi un exemplar la Contabilitate) este semnat de întreaga comisie şi se constituie ca anexă a actului însoţitor.